cel mai tare din parcare...

11 septembrie 2006

Gigi Becali a fost desemnat cel mai puternic roman din 2006, intr-un top realizat de saptamanalul "Banii Nostri".



Patronul clubului Steaua i-a devansat, în topul celor mai puternici 66 de români, pe omul de afaceri Ion Ţiriac, clasat pe locul al doilea, dar şi pe preşedintele Traian Băsescu, ce ocupă locul trei în clasamentul revistei "Banii Noştri", publicat astăzi.

Dinu Patriciu ocupă locul al patrulea, în timp ce liberalii Theodor Stolojan şi Călin Popescu Tăriceanu, s-au situat pe locurile cinci şi şase. Fostul preşedinte, Ion Iliescu, s-a clasat pe locul şapte, urmat de fostul premier, Adrian Năstase, pe locul opt şi de fostul vicepremier conservator, Gheorghe Copos, pe locul nouă. Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, ocupă locul 10.

George Becali conduce şi două dintre celelalte patru clasamente întocmite de "Banii Noştri". Patronul Steaua s-a clasat pe primul loc în categoria oamenilor care, deşi nu deţin funcţii publice, politice sau administrative în România, au influenţă mare asupra celor care iau decizii, dar şi în clasamentul oamenilor consideraţi un simbol în domeniul activităţii lor.

sursa realitatea.net



1 Comments:

Anonymous Pimponel said...

Heh. Mama e secretarul general de redactie de la Banii Nostri. :>

Good job aah?

9/12/2006 05:16:00 a.m.

 

Trimiteți un comentariu

<< Home