HAI RAPID !

30 noiembrie 2006

Rapidul îşi joacă astăzi ultima şansă de calificare în primăvara europeana, la Atena contra lui Panathinaikos, în faţa a 80.000 de suporteri greci. Giuleştenii s-ar putea alătura Stelei şi lui Dinamo în şaisprezecimile Cupei UEFA în cazul unei victorii. Alb-vişinii nu vor putea conta pe câţiva jucători de bază pentru meciul contra grecilor, printre care portarul Dani Coman, care şi-a încheiat sezonul, în urma unor noi probleme la umăr, sau Ionuţ Mazilu, care suferă de o întindere mult mai gravă decât se credea iniţial. Antrenorul Răzvan Lucescu se declara optimist în ceea ce priveşte meciul contra formaţiei elene: “Nu trebuie să fie o minune la Atena, am demonstrat până acum că jucăm bine în Cupa UEFA. Suntem neînvinşi în această grupă şi vom face tot posibilul să câştigam la Atena”. Patronul George Copos era de părere cu câteva zile îneintea partidei, că “Daca Dumnezeu va fi rapidist, atunci alb-vişinii se vor califica.”


sursa antena3.ro/sport