Sophia Loren

23 noiembrie 2006

Actriţa italiană Sophia Loren, în vîrstă de 72 de ani, este starul ediţiei 2007 a faimosului calendar Pirelli, lansat la Londra săptămîna trecută. Cîştigătoarea premiului Oscar împarte paginile calendarului cu alte patru actriţe celebre: spaniola Penelope Cruz, americana Hilary Swank, franţuzoaica Lou Doillon şi britanica Naomi Watts. Calendarul conţine 26 de fotografii erotice, alb-negru, stilul fiind simplu, spre deosebire de strălucirea care a caracterizat ediţiile trecute ale calendarului.

Loren s-a declarat încîntată de experienţă, adăugînd că nu a avut “absolut nici o problemă” să pozeze semi-nud pentru fotografii olandezi Inez van Lamsweerde şi Vinoodh Matadin. “Nu credeam că îmi vor cere aşa ceva”, a declarat Loren despre şedinţa foto realizată în California. “Am început să rîd, mi s-a părut ridicol, ba chiar mi-a fost puţin frică. Am pus o grămadă de întrebări, apoi m-am gîndit, de ce nu, o voi face oricum. Dacă te simţi bine, dai tot ce poţi”, a adăugat italianca.
Loren nu şi-a făcut nici o operaţie estetică pînă acum şi a declarat că nu intenţionează acest lucru pînă la vîrsta de 100 de ani.

Apărut în 1964, calendarul Pirelli nu se comercializează, ci este distribuit de producătorul de anvelope către circa 40.000 de vedete, clienţi importanţi, politicieni şi alte personalităţi.

LINK PENTRU POZE

Arata extraordinar la 72 de ani. Nu imi vine sa cred ca are 72 de ani si arat asa.