google earth - o noua arma

18 ianuarie 2007

Teroriştii apelează la Google Earth pentru a plănui atacuri împotriva bazelor militare britanice din Basra, transmite cotidianul Times, care citează surse din cadrul armatei. Potrivi acestora, în urma unei percheziţii desfăşurate săptămâna trecută în casele unor insurgenţi suspecţi, trupe ale armatei au descoperit extrase de hărţi obţinute cu ajutorul Google Earth. Imaginile prezentau clădiri din interiorul bazelor şi zone vulnerabile, precum corturi, şoproane sau locuri în care sunt parcate tancuri. Pe spatele unui set de fotografii au fost trecute cu precizie longitudinea şi latitudinea taberei.

Google a declarat că, din moment ce informaţiile pot fi utilizate atât în scopuri bine intenţionate cât şi în scopuri mai puţin bine intenţionate, este deschisă să asculte cererile guvernelor privind blocarea accesului. Este clar, însă, că din moment ce informaţiile circulă deja în rândul teroriştilor, este un pic cam târziu. Soldaţii din trupele Royal Green Jackets au declarat pentru The Daily Telegraph că iau în considerare acţionarea în instanţă a Google dacă vor fi răniţi în urma unor atacuri care au fost dirijate împotriva taberei cu ajutorul Google Earth.